Money in Motion la 6 luni de la lansare: 63.000 de utilizatori, 4 update-uri majore și 200.000 de euro investiți

Articol scris de
Adrian Cojocaru

Money in Motion, aplicația gratuită de monitorizare a cheltuielilor personale sau în familie a sărbătorit pe 18 septembrie șase luni de la lansare. În toată această perioadă, #MiM s-a bucurat de un succes foarte mare. Interesul utilizatorilor din România și, ulterior, al celor din străinătate a fost major, astfel încât Money in Motion a fost descărcată de peste 63.000 de ori, cu 26% mai mult față de ținta propusă pentru prima jumătate a anului. De altfel, în fiecare zi, peste 340 de persoane își instalează pentru prima dată aplicația, își fac cont și încep să își monitorizeze cheltuielile.

Rata medie zilnică de noi descărcări

În momentul lansării, echipa Money in Motion și-a propus un target ambițios de 100.000 de utilizatori în primul an de funcționare, iar #MiM este acum în ținta propusă, cu șanse foarte mari să fie atinsă.

De la momentul lansării, aplicația a fost îmbunătățită constant. Echipa Money in Motion a lucrat la introducerea de noi funcționalități și la dezvoltarea continuă a aplicației. Astfel, în numai 6 luni, MiM a beneficiat de 4 update-uri majore! Fiecare dintre ele a venit cu un set de instrumente noi, cele mai multe dintre ele cerute chiar de utilizatori. De altfel, au fost introduse până acum peste 20 de noi funcționalități printre care: adăugarea de subcategorii, notițe, rapoarte, statistici, ștergea unei cheltuieli, sortare după notițe, filtre noi, editarea cheltuielilor, introducerea veniturilor de la salariu la salariu și multe altele. Toate acestea nu au făcut decât să transforme Money in Motion într-un consilier personal de încredere pentru utilizatori. Aceștia au acum la îndemână un instrument complex, dar ușor de folosit care să le arate în orice moment pe ce au dat banii, care este ținta de cheltuieli și cât au reușit să economisească.

Ce lucruri noi a adus Money in Motion în primele 6 luni

Un moment foarte important a venit la începutul verii atunci când aplicația Money in Motion a devenit disponibilă la nivel global! Mai mult decât atât, acest update a venit și cu posibilitatea de a introduce cheltuielile în cele mai importante monede folosite în lume! Practic, din iunie 2024, românii aflați oriunde pe glob pot folosi gratuit #MiM pentru a-și monitoriza cheltuielile, în moneda locală.

Comunitatea Money in Motion a crescut și ea constant, iar comunicarea zilnică pe 5 platforme social media a făcut ca utilizatorii, dar și cei care nu au instalat încă MiM să afle toate noutățile legate de update-uri și dezvoltare și să fie la curent cu informațiile de educație financiară pe care Money in Motion le aduce săptămânal publicului.

Interesul foarte mare pentru aceste informații a făcut ca pe pagina de Facebook, de exemplu, Money in Motion să aibă un reach organic de 940.000 de persoane în primele 6 luni, cu peste 25.000 de interacțiuni la postări. Iancu Guda, fondatorul Money in Motion și-a asumat și responsabilitatea educării financiare a utilizatorilor, astfel că au fost realizate și publicate până acum peste 100 de materiale video.

Money in Motion, aproape de un milion de persoane reach organic

Un alt aspect foarte important ține de feedback-ul trimis de utilizatori. Peste 2.000 de mesaje au fost primite pe adresa de email: contact@moneyinmotion.ro și toate și-au primit răspunsul!

Echipa Money in Motion nu se oprește însă aici! A început deja demersurile pentru cel mai important update MiM. Versiunea 2.0 (lansare în 2025) va aduce o îmbunătățire majoră și extrem de necesară - integrarea cu băncile! Practic, toate cheltuielile efectuate cu cardul vor fi preluate automat de aplicație, astfel încât utilizatorul economisește foarte mult timp și nu mai poate rata nicio plată efectuată.

Până atunci, de săptămâna aceasta utilizatorii se pot bucura de alte trei noi funcționalități: introducerea cheltuielilor de la salariu la salariu (în loc de data de 01 a lunii), desfășurător de cheltuieli pe fiecare categorie în parte și noi grafice dinamice. Ele fac parte din noua versiune V1.3.2

Principalele momente din primele 6 luni

Evident, toate aceste dezvoltări, upgrade-uri și toate beneficiile pe care Money in Motion le aduce nu ar fi fost posibile fără sprijinul partenerilor. Datorită lor, Money in Motion este oferită GRATUIT utilizatorilor și va rămâne o aplicației gratuită!

Astfel, PENNY România- partener strategic, OMV Petrom, Sphera, NN, BRD, Mastercard și Bursa de Valori București - parteneri Gold, împreună cu Bee Coded - partener de dezvoltare și Core Media Hub - partener de comunicare au adus un aport semnificativ la lansarea și evoluția ulterioară a Money in Motion. Valoare tuturor investițiilor de până acum se ridică la 200.000 de euro.

Partenerii Money in Motion

Aplicația Money in Motion este un proiect dezvoltat de Fundația A.S.S.E.T., un ONG înființat și prezidat de Iancu Guda - fondator MiM.

Am muncit 6 luni pentru dezvoltare, lansare și au trecut încă 6 luni de când este live, o perioadă în care am reușit foarte multe. Le mulțumesc tuturor partenerilor, vă mulțumesc vouă pentru încredere, pentru că o folosiți și cred că o recomandați prietenilor, realizați cât de mult bine face. Am promis că o să facem din Money in Motion cea mai bună astfel de aplicație dezvoltată vreodată în România. Cred că suntem pe drumul cel bun. Mai avem foarte multe de făcut, sigur că nu ne oprim aici. - Iancu Guda, fondator Money in Motion

Din această săptămână, echipa Money in Motion a început și seria de întâlniri gratuite de educație financiară cu publicul său prin proiectul "Meet the MiM", un eveniment cu frecvență lunară la care utilizatorii MiM au acces gratuit la o discuție de 2 ore cu Iancu Guda. La prima întâlnire cu publicul Money in Motion au asistat peste 400 de persoane! Următorul seminar gratuit va avea loc în octombrie, în Brașov.

Money in Motion - un minut zilnic pentru libertate și echilibru financiar!

Ai o idee sau o propunere de colaborare? Hai să lucrăm împreună!

Dacă propunerea ta nu este în oferta noastră de servicii, nu-i nimic! Programăm o întâlnire, o analizăm și găsim cea mai bună soluție!

Ai o idee sau o propunere de colaborare? Hai să lucrăm împreună!

Suntem deschiși la oameni și idei originale! Ne plac provocările și neplace să ieșim din zona noastră de confort. Dacă propunerea ta nu este în oferta noastră de servicii, nu-i nimic! Programăm o întâlnire, o analizăm și găsim cea mai bună soluție!